Ce este fibroza hepatică şi cum se tratează

Fibroza hepatică apare la persoanele care suferă de inflamaţie durabilă (cronică) a ficatului. În unele cazuri, leziunile cauzate de inflamaţie nu se cicatrizează corespunzător şi astfel se acumulează ţesut conjunctiv, rigid. Fibrozarea ficatului perturbă funcţiile acestui organ.   
 
Cauzele principale ale fibrozei hepatice sunt alcoolismul, hepatitele cronice şi steatoza hepatică non-alcoolică. Alte cauze sunt hepatitele autoimune, obstrucţia biliară şi excesul de fier (hemocromatoza).  
 
Nu există simptome specifice ale fibrozei hepatice. Dar persoana poate avea manifestări ale bolii care au cauzat fibroza, printre care: pierderea poftei de mâncare, icterul, pierderea în greutate inexplicabilă, slăbiciunea şi greaţa.  
 

Cum este evaluată starea ficatului 

 
Dacă suferi de o boală cronică de ficat, medicul va evalua starea ficatului prin anumite analize. Astfel, dacă testele hepatice sangvine arată o anomalie, medicul va recomanda explorări complementare cu scopul de a confirma prezenţa fibrozei şi de a-i evalua gravitatea. De pildă, elastografia hepatică, care se face cu un ecograf special, Fibroscan, măsoară „elasticitatea“ ficatului. Rezultatul este notat fie cu F0 sau F1 (fibroză lejeră), fie cu F2 (fibroză moderată), F3 (fibroză severă) sau F4 (ciroză).   
 
Dacă diagnosticul este incert după testele de sânge şi după elastografie, medicul poate recomanda o puncţie hepatică, pentru evaluarea prezenţei fibrozei şi pentru identificarea bolii care o cauzează.  
 
 
CASETA SPECIALISTULUI 
 
Dr. Gabriela Şmira 
 
medic primar gastroenterologie, Spitalul Clinic Sanador 
 
Fibroza hepatică acompaniază orice afecţiune hepatică cronică caracterizată prin prezenţa unei agresiuni hepatobiliare sau a unei inflamaţii. Cauzele majore de apariţie a fibrozei hepatice includ: hepatitele cronice B şi C, steatohepatitele alcoolice şi non-alcoolice, hepatitele autoimune, afecţiunile autoimune ale epiteliului biliar (ciroza biliară primitivă, colangita sclerozantă primitivă), afecţunile metabolice şi genetice, toxicitatea medicamentoasă, schistosomiaza şi afecţiunile vasculare. 
 
Progresia fibrozei necesită mai mulţi ani de agresiune hepatică continuă. Astfel, în infecţia cu virus hepatitic C, progresia fibrozei se corelează cu vârsta mai înaintată în momentul infecţiei, boli hepatice asociate (infecţia virală B, consumul de alcool peste 50 g/zi), sexul masculin, obezitatea, infecţia HIV, imunosupresia posttransplant hepatic şi supraîncărcarea cu fier. 
 
În infecţia cu virusul hepatitic B, fibroza se corelează cu activitatea inflamatoare şi tratamentul antiviral poate ameliora fibroza. În boala hepatică alcoolică, fibroza pericentrovenulară semnifică un risc de progresie către ciroză hepatică. 
 
Pe măsura progresiei fibrozei hepatice, creşte de aproximativ 3-8 ori conţinutul de colagen şi de compuşi serologici, iar consecinţa finală o reprezintă perturbarea schimburilor metabolice dintre sânge şi hepatocite. Indiferent de sediul leziunii, fibroza apare doar după agresiuni cronice, nu şi acute. Fibroza lipseşte la pacienţii ce se recuperează din insuficienţa hepatică fulminantă. 
 
Evaluarea severităţii bolii hepatice, adică a gradului de fibroză hepatică, se poate realiza invaziv, prin biopsie hepatică, sau non-invaziv, prin utilizarea metodelor elastografice sau biomarkerilor.  
 
Metodele non-invazive pentru evaluarea fibrozei hepatice sunt din ce în ce mai frecvent utilizate în practică în ultimii 5-10 ani. Testele biologice, de la cele mai simple la cele mai complexe (FibroActiTest sau Fibromax) au o acurateţe înaltă pentru identificarea pacienţilor cu fibroză avansată F3-F4 sau ciroză (F4 METAVIR). Elastografia tranzitorie (fibroscan) este metoda cea mai larg utilizatăşi validată pentru evaluarea fibrozei hepatice. 
 
Înlăturarea agentului etiologic reprezintă cel mai eficient mod de tratament al fibrozei hepatice. Se poate aplica cu rezultate foarte bune în boala Wilson, hemocromatoză, boală hepatică alcoolică, hepatita virală cronică B şi C, hepatita autoimună, hepatita toxic-medicamentoasă, obstrucţia biliară. Tratamentele antivirale pentru hepatitele B şi C au un efect antifibrozant semnificativ. Dacă tratamentul este instituit precoce, fibroza se poate înlătura şi se restabileşte histologia normală a ficatului. De aceea, toţi pacienţii cu infecţie cronică C, indiferent de gradul fibrozei sau nivelul viremiei, necesită terapie antivirală. 
 
Suprimarea inflamaţiei hepatice are un rol important în oprirea progresiei fibrozei, corticosteroizii au efect antiinflamator eficient în hepatitele autoimune. Antioxidantele sunt indicate în fibroza indusă de alcool. Deşi nu există o dietă consacrată, dieta mediteraneană bogată în acizi graşi mononesaturaţi (ulei de măsline, ulei de rapiţă) sau polinesaturaţi din peşte (Omega 3), fibre (fructe şi vegetale), alimente neprocesate, este recomandată pentru prevenţia apariţiei fibrozei hepatice.  
 
Efortul fizic moderat susţinut, cel puţin 30 min/zi, de 5 ori pe săptămână, duce, de asemenea, la prevenirea apariţie fibrozei hepatice. 
 
Foto: Shutterstock 

Continuare....

Articole pe aceiasi tema